Review Fallout 4 - Merita jucat?

A trecut ceva vreme de cand a fost lansat Fallout 4 si review-ul vine cu intarziere deoarece am ingropat ore bune in el, in jur de 100 mai exact.

Review Fallout 4 – sentimente amestecate

Primele ore din joc m-au facut sa injur Bethesda printre dinti, furios ca au dat cu piciorul la inca o sansa sa faca ceva de calitate, in conditiile in care au banii, know-how-ul si exemplul jocurilor anterioare in spate, in special Fallout New Vegas – o lectie administrata de Obsidian, despre cum ar fi trebuit facut Fallout 3.

Pe masura ce am jucat, situatia s-a indulcit si cu toate ca frustrarea a ramas, am inceput sa apreciez lumea imensa care se dezvaluia sub ochii mei. M-am riscat si am overclockat batrana GTX 570 ca sa mai storc ceva performanta a.i. sa pot juca jocul pe ultra cu anistropic 16x. Daca tot avem poveste subtire si dialoguri cu 4 optiuni, macar sa se bucure si ochiul meu, a fost pretextul. Dar sa nu anticipam.

Engine-ul de Skyrim isi arata limitarile, si desi a fost imbunatatit si optimizat, jocul scartaie si pe sisteme de top cu totul la maxim, iar pe console (Xbox One in special) inteleg ca FPS-urile ajung sa fie si cu o singura cifra.

Anumite zone au texturi extrem de spalacite sau se incarca tarziu, iar animatiile faciale te fac sa te intrebi daca jocul a fost lansat in 2015. Luat in asamblu, feelingul pe care il ai explorand lumea postapocaliptica este exact ceea ce imi doream sa simt: acela al unui supravietuitor intr-o lume aparent moarta, in care billboard-uri ruginite te imbie sa cumperi ultimul model de masina cu motor nuclear sau o Nuka Cola rece ca gheata…

Dar sa lasam grafica, nici la primele Fallout-uri nu a fost punctul forte, si nu pentru grafica le-am jucat cu lunile in toate modurile posibile. Cu toate acestea, Fallout 4 arata foarte bine si reuseste sa redea o lume postapocaliptica credibila, lume vazuta prin filtrul distopic al anilor 50, despre cum ar fi fost viitorul nuclear al Americii.

Poduri suspendate impresionante, contorsionate de suflul deflagratiei, adapostesc raideri care asteapta un wastelander ratacit sa le pice in plasa. Admiri in apusul soarelui rosiatic, zgarie nori aflati in ruina, pe cand altii surprinzator de intactati dar acoperiti de vegetatie, rugina si moloz iti povestesc despre nivelul civilizatiei la care ajunsese candva omenirea, inainte sa se autodistruga.

Culorile sunt vii, similar cu Bioshock as putea spune, lucru care nu ma deranjeaza absolut deloc, deoarece in Stalker eram in depresie continua de la nuantele predominant inchise. Totusi au trecut peste 200 de ani de la „bubuiala” si natura si-a mai intrat in drepturi, dar nu cu totul, furtuni radioactive ocazionale te silesc sa-ti cauti adapost intr-o statie de metrou abandonata cand vezi geiger counter-ul ca incepe sa bazaie.

Pretextul la ciomageala, aka „povestea”

Actiunea se petrece pe coasta de Est, intr-un loc special pentru americani, Boston, orasul care a dat scanteia pentru castigarea independentei Americii (Boston Tea Party). De asemenea o zona maricica din sud-vestul hartii este numit „The Glowing Sea”, care nu este o mare, ci o zona puternic iradiata si aproape lipsita de viata si vegetatie. Aici a fost punctul 0 al atacului nuclear, si daca scotocesti bine o sa gasesti o „piramida”, de fapt un siloz de rachete nucleare, motiv pentru care aceasta zona a fost tinta aleasa. Ca printr-o minune, silozul este intact si poate fi explorat ;) Feelingul pe care l-am avut explorand „The Glowing Sea” a fost bestial, ma simteam ca in filmul The Martian, singurul om de pe Marte (facand abstractie de cativa Children of Atom/Deathclaw/Radscorpions). Furtunile de care am scris mai sus, vin dinspre Glowing Sea.

Revenind la poveste, tu esti un fost soldat, care traieste in sfarsit visul american, alaturi de o sotie iubitoare si un copil nou nascut, intr-o casa dotata cu tot ce trebuie, inclusiv un Mr. Handy in persoana lui Codsworth, viitor companion.

Probabil ca nu sunt singurul care ar fi vrut sa vada cum arata lumea daca nu ar fi fost transformata intr-un imens desert radioactiv. Jocul iti ofera exact acest lucru, si dupa customizarea personajului si alegerea sexului, poti sa petreci ceva timp in „trecut”, scotocind locuinta si tinand copilul in brate.

In scurt timp, se da alarma nucleara si astfel esti martorul inceputului sfarsitului. Esti norocosul care are un loc rezervat in Vault, dar pentru orice veteran Fallout, gandul ca se va adaposti intr-un vault, nu este tocmai unul imbucurator, deoarece vault-urile (majoritatea) erau playground-ul experimentelor desfasurate de catre Enclava – guvernul din umbra al Americii postapocaliptice (Fallout 2).

Aici lucrurile se precipita si timpul petrecut in vault este unul foarte scurt deoarece, previzibil, sansa de a ajunge in prezentul jocului este prin criogenie. Dar ceva se intampla in timp ce esti inghetat. Cineva a patruns in vault, iti omoara nevasta si fuge cu copilul. Intr-un final esti si tu dezghetat si iesi la suprafata in cautarea ucigasului si a copilului. Daca totul iti pare un cliseu pana acum, chiar este, motiv pentru care nu am simtit niciun fel de atasament pentru „questul” personajului meu.

In mod normal, m-as fi asteptat ca o buna vreme din joc sa ma tarasc printre gunoaie si sa scotocesc dupa gloante si niscavai apa purificata. Dar Bethesda s-a gandit sa schimbe mersul clasic al evolutiei jocului, asa ca in scurt timp te trezesti fericitul posesor al unui power armor T-45 si al unui minigun. Noroc ca timpul de folosire al armurii este limitat de powercore-uri, o inventie nou adusa in mecanica jocului si plauzibila, dar care incalca canonul jocurilor anterioare. Daca te intrebai cum se simte Ironman cand intra in costum, acum o sa ai ocazia. Despre minigun pot sa spun ca este la fel de util ca un briceag bont in lupta cu un alpha deathclaw. Retrospectiv, in Fallout 1 gaseai pistolul de 10mm la iesirea din Vault iar in Fallout 2 te bateai mult si bine cu o sulita preistorica pana gaseai un pipe rifle amarat in casa lui Vic din Klamath.

Desi firul jocului pare sa fie evident orientat in jurul gasirii copilului tau disparut, jocul nu iti ofera niciun sentiment de „urgenta” pentru indeplinirea acestui obiectiv. Poti sa te plimbi linistit prin wasteland pana la lvl 100 fara ca acest lucru sa se schimbe, salvand comunitati intregi de atacurile raiderilor si adunandu-le sub steagul factiunii Minutemen, strangand tehnologie pentru Brotherhood of Steel sau salvand „synths” pentru Railroad. Povestea principala pare doar un „sidequest” in lumea Fallout 4. In Fallout 1 eram disperat ca se scurge timpul si nu am gasit waterchip-ul, iar in Fallout 2 sentimentul era similar dupa disparitia consatenilor din Arroyo.

Factiunile din Fallout 4

In joc avem 4 factiuni principale, dupa cum am insirat mai sus:

1. Minutemen, care sunt relativ neutri dar incredibil de plictisitori si banali oferindu-ti questuri de tip WoW, du-te si omoara raiderii, construieste un radio tower pentru a atrage noi settleri. Rinse and repeat. Efectiv nu am putut empatiza deloc cu ei.

2. Brotherhood of Steel, care printr-o ciudata intorsatura, aici par baietii rai, focusati doar pe adunat tehnologie si impunand ordine si disciplina din spatele unui laser rifle. Si aici questurile sunt repetitive, dar parca un pic mai diverse ca la Minutemen.

3. Railroad este o factiune care nu se dezvaluie din prima, questurile in directia descoperirii ei fiind printre cele mai interesante din joc si necesitand un pic de atentie.

4. Misteriosul Institut, despre care toata lumea vorbeste ca ar fi responsabil de toate relele care se intampla in aceasta parte de wasteland, constitutie unul din principalele drive-uri narative pentru a juca Fallout 4 si a afla despre ce e vorba. „Synths” sunt fabricati de Institut si nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la Bladerunner, cand am aflat ca generatia a 3-a nu poate fi distinsa de oameni. Generatiile anterioare zici ca sunt rupte din filmul Terminator.

Din pacate, principalele factiuni „negative” din joc, Raiderii, Gunnerii, Mutantii nu pot fi abordate in niciun fel, altfel decat prin puterea de convingere a armelor din dotare. Doar cu Children of Atom poti sa vorbesti in Glowing Sea, dar fara sa primesti vreun quest. Astfel jocul nu poate fi jucat „as bad guy”, Bethesda considerand ca cel mai rau lucru pe care il poti face in joc e sa fii… „sarcastic”.

Role playing the character si dialogurile care ne aduc aminte ca nu jucam Quake

As putea vorbi multe zile despre ce inseamna un RPG in viziunea mea, dar ca sa sintetizez intr-o fraza, as zice ca principalul lucru pe care il caut, este sentimentul de unicitate al caracterului care va determina evolutia de-a lungul jocului si felul cum voi fi perceput in aceasta lume virtuala. Fapte si consecinte. Si cand vorbesc de unicitate, nu ma refer la armura legendara care imi creste perceptia (lol) sau la felul cum omor in stanga si in dreapta ce imi arunca jocul, cu un Shishkebab, Sledge Hammer, Alien Blaster sau Plasma Rifle. Ci ma refer la o experienta diferita de joc in functie de felul cum mi-am construit caracterul. Mi-am pus 10 la strength dar la inteligenta am 1, de sunt atat de prost incat uit sa respir? Dialogurile ar trebui sa reflecte acest lucru. Vreau sa fiu un Scientist dependent de hacking si chems, care te face din vorbe si pleaca cu seiful in spate in timp ce pui o friptura de mole rat la cuptor? Jocul sa-mi ofere aceasta posibilitate. But, nevermind. Neexistand Level Cap, daca joci suficient de mult ajungi sa fie God Like, bun la toate, singura diferenta intre mine si tine fiind o pereche de pantaloni mai „legendari” decat ai tai. De asemenea Karma a disparut.

In F1/F2, dupa customizarea caracterului prin S.P.E.C.I.A.L. si skilluri, o data la 2/3 nivele primeai un perk care imbunatatea skill-urile si foarte rar atributele din S.P.E.C.I.A.L. In late game mai exista si optiunea unor implanturi pentru a iti creste charisma, endurance sau strength, de exemplu.
Acum, in Fallout 4 totul se face prin perk-urile pe care le primesti la fiecare level. Astfel poti sa ai caracaterul, in relativ scurt timp, aproape maximizat din punct de vedere S.P.E.C.I.A.L.

Sistemul de dialoguri a fost puternic „dumbed down” chiar si raportat la Fallout 3. Daca inainte, un caracter cu inteligenta sau science ridicat putea sa activeze optiuni de dialog specifice, acum singurul „check” din dialoguri, adica singurul atribut din S.P.E.C.I.A.L. care ar putea duce la o rezolvare „altfel” a unui quest, este Charisma. De asemenea, intotdeauna, dar absolut intotdeauna nu ai decat 4 optiuni de dialog, exact cate sageti ai pe tastatura sau pe controllerul de la consola. Pare inspirat din Mass Effect. Intentia evidenta este de a simplifica acest lucru si de a aduce jocul la o masa cat mai mare de oameni. Nu jucatorii hardcore/oldschool ca mine produc vanzari de 12 milioane de unitati vandute, traduse in incasari de 750 milioane de dolari in primele zile de la lansare. Cu asta m-am lamurit de ceva vreme, de cand am inceput sa ajut la finantarea jocurilor table-top old school rpgs pe kickstarter.com (Wasteland 2, Torment: Tides of Numenera, etc.). De asemenea, nu afli ce vrei sa zici, pana nu apesi pe una din optiuni, maximul stupizeniei, pe care iti recomand sa o rezolvi rapid, printr-un mod: http://www.nexusmods.com/fallout4/mods/1235/?

Mecanica – VATS sau Real Time?

Jocul pastreaza mecanica din Fallout 3/New Vegas si aduce o imbunatatire sistemului VATS (Vault-Tec Assisted Targeting System), in sensul ca jocul nu mai este pus pe pauza, ci totul se intampla cu incetinitorul. Avem astfel un sentiment de urgenta in alegerea actiunilor. Dar Fallout 4 pare orientat sa fie jucat mai mult ca un shooter in timp real. De cele multe ori, este util sa tragi primele focuri cu sniper rifle, de exemplu, in timp real, dupa care sa comuti imediat pe VATS, pentru a conserva action point-urile.

Jocul are mai multe nivele de dificultate, ultimul fiind survivor. Jocul este destul de greu la inceput, si motivatia de a juca pe survivor mi se pare stupida. Nu vad nimic nou si totul e facut din pix: fac 0.5 x damage, primesc 2.0 x damage si stimpack-urile vindeca mai lent. Ah si apar inamici legendari la tot pasul. No thx!

The World

Aici exceleaza Bethesda, in a crea lumi imense cat un ocean dar adanci cat o balta, ca sa citez un articol de pe pcgamer.com

Lumea te imbie sa o explorezi si de cele multe ori in drum spre a rezolva un quest, curiozitatea te face sa te urci pe un pod suspendat sau sa scotocesti printr-o fabrica sau cladire abandonata. Dar in 90% din cazuri totul se rezuma la kill & loot. Tot ce este intre settlement-uri iti este inamic si nu ai alt mod de abordare decat sa scoti ce ai in dotare si sa dovedesti ca e mai mare decat a inamicului. Cu toate ca lumea este imensa, exista doar 2 orase importante in joc, Diamond City si Goodneighbor. Mai sunt si locatii secundare cum este „The Slog”, un settlement populat de ghouli, Bunker Hill sau Vault 81. Cele principale cum e Institutul, sediul la Railroad sau zeppelinul Brotherhood, Prydwen nu le pun la socoteala.

Diamond City este maricel si ai ce explora in el, iar Goodneighbor ar fi mers cel putin de 2-3x mai mare decat e acum si cu mai multe factiuni rivale care se lupta pentru putere, gen Las Vegas sau New Reno.

Quests

Questurile dupa cum spuneam, sunt relativ simpliste, cu cateva exceptii notabile: „Road to Freedom” (cautarea factiunii Railroad), „The Shroud”, „Unlikely Valentine”, „Duty or Dishonor” (Brotherhood – cineva fura mancarea BoS-ului si trebuie sa gasesti hotul), „Getting a Clue” (gasirea ucigasului sotiei tale), „Mystery Meat”, sau „The Big Dig” in care ghoul-ul Bobby din Goodneighbor, planuieste un jaf – atentie mare aici, gasesti cea mai tare armura din joc, Power Armor X-01.

Cel mai stupid quest din joc a fost cu un copil ghoul care a stat intr-un frigider timp de 200 de ani. Si da, ghoulii au nevoie de apa, e un quest in Fallout 1 legat de treaba asta.

Companions

Din pacate poti sa iei doar cate un singur companion. Nu conteaza cata Charisma ai. Ce faci are efecte asupra lor, dar nu stiu daca ii poti determina sa te paraseasca. Ramane de studiat.

Iti recomand sa aduni toti companionii pe care ii intalnesti si sa-i trimiti in Sanctuary sau unde ti-ai facut baza principala. De asemenea e bine sa joci cu cat mai multi pe rand, pentru a le cunoaste istoria si a obtine questuri de la ei. De exemplu, Cait pe care am adunat-o din Combat Zone, dupa ce am devenit foarte apropiati :D, mi-a marturisit ca e dependenta de droguri si mi-a aratat locatia la Vault 95, unde exista un aparat care sa o vindece de acest „prost obicei” :)

Jocul poate fi exploatat relativ usor, asa ca daca vrei sa faci reputatie cu Piper sau Cait foarte rapid, poti sa-l impusti pe Meatdog si sa bagi stimpack-uri in el. De asemenea, poti sa obtii si Cryolator Gun cu ajutorul lui Meatdog inca de la inceputul jocului. Nu am facut nimic din toate astea, si sper ca urmatoarele patch-uri sa repare chestii de genul acesta.

Crafting & Settlements

Tinand cont ca vei petrece cea mai mare parte a timpului luptandu-te cu diversele creaturi si oameni care iti vor „binele”, iti recomand sa bagi puncte in perkurile Gun Nut si Armorer. Armele sunt foarte misto realizate si e bine sa te „bucuri” de ele upgradate la maximum.

Legat de settlements, trebuie sa recunosc ca aproape am ocolit aceasta parte din joc, in afara de mici customizari in Sanctuary, niste lumini ca sa vad armurile mai bine si un Water Purifier construit langa rau, ca sa pot crafta adeziv mai mult. Nu ma pasioneaza Minecraft deloc, si jocul nu imi ofera niciun motiv real sa dezvolt settlement-urile.

Se vede ca Bethesda a investit foarte mult timp in aceasta parte a jocului, youtube-ul fiind impazit de filmulete cu exemple de constructii postapocaliptice impresionate, dupa cum puteti vedea si in filmuletul de mai jos:

Concluzii

Jocul nu este rau, chiar deloc, cu toate ca l-am criticat in articol. Altfel nu as fi jucat atat. Este un shooter tactic bun, cu ceva elemente RPG si cu aroma de Fallout. Lumea te prinde si pot sa zic ca am uitat sa si mananc jucand, chestie care nu mi s-a mai intamplat de la Wasteland 2. Legat de sfarsitul jocului, regret lipsa slide-urilor care imi aratau consecintele actiunilor mele. Nu mai avem asa ceva. Comparativ cu Fallout 3, Fallout 4 pare mai bun, chiar daca sistemul de dialog si skill-uri a suferit un downgrade. Cu New Vegas nu are rost sa-l compar, deoarece NV este singurul care are ceva din sufletul vechilor Fallout-uri.

Sperand ca nu v-am plictisit cu review-ul la Fallout 4 si cu frustrarile mele de old school gamer, va urez spor la explorat!