Nu merita!
Nu a fost asa greu, nu-i asa? In loc sa citesti un post intreg si sa te plictisesti, e mai bine sa afli concluzia de la inceput si sa iti vezi de ale tale.
Vad ca te incapatanezi sa citesti… Hmm! Uita-te un pic la poza „featured” pentru acest post.
Ce preferi?
„Solid colours” ca pe vremea lui Windows 3.1?
Sau gradienti fini, tranzitii silky smooth, umbre si margini rotunjite a la Aero Glass din Windows 7?
Pana si sigla de la Windows 8 e penala. Au luat sigla de la Windows 7, au indreptat-o cu fierul de calcat pana a iesit „1D” dupa care au bagat-o in clor. Pam-pam, gata sigla si designerul de la Microsoft si-a luat salariul de 6 cifre. A trebuit sa modific sigla originala de la Windows 8 in Photoshop un pic, sa-i bag niste bevel & emboss + drop shadow, pentru ca imi strica tot postul.
O versiunea mai noua trebuie sa fie o evolutie, nu o involutie. Atat din punct de vedere functional cat si grafic. Nu vreau sa aud de bullshit minimalist!
Baietii de la Microsoft trebuiau sa faca ceva, o schimbare fundamentala pentru ca nu mai puteau sa o tina asa la nesfarsit. Ii respect pentru curajul avut, dar si-au scapat butelia pe picior si cred ca o sa le cada cateva unghii.
Inteleg ca vor o unificare intre dispozitivele cu touchscreen (telefoane, tablete) si desktopuri. E greu sa intretii un sistem de operare care ruleaza pe o tona de device-uri.
Dar totusi, calculatorul meu nu este un dispozitiv cu touchscreen, basca ca nu suport sa mi se ia butonul de start cu una cu doua. Cel putin nu fara lupta (vezi Start8).
Se misca Windows 8 ca XP-ul?
Windows 8 booteaza intr-adevar mai repede ca Windows 7, overall este mai „responsive” (oare din cauza ca au aruncat Aero la gunoi?), diferite actiuni cum ar fi „delete” par mai rapide + ca ai un progres bar de tip „grafic” care te informeaza despre cum decurge „situatiunea”. IE 10 se misca foarte rapid, dar cine il foloseste cand exista Chrome care se deschide ca Notepad-ul ?
Cat de repede te acomodezi cu el?
„Relativ incet”, chiar daca ai un coleg care sa te invete cum sa dai shutdown, de exemplu, fara sa cauti pe google. Curba de invatare e clar mai mica, decat daca te-ai apuca sa inveti OSX de la Apple :D. Ideea de baza e sa folosesti noul meniu de start ca „Folder” pentru programele care le folosesti mai des, sa eviti aplicatiile full screen daca mai vrei sa vezi cand iti scrie cineva pe mess, si sa spamezi combinatia de taste „windows + d” ca sa revii in modul „desktop vechi” cand intri din greseala in vreo aplicatie metro (urasc aplicatiile full screen pe PC – aplicatii nu jocuri, DA?).
Altfel daca iti irosesti viata in „metro” (care nu se mai cheama metro din cauza unor probleme de copyright cu lantul de magazine cu acelasi nume), o sa afli ca ferestrele se inchid apucand de ele si aruncandu-le in josul ecranului, ca trebuie sa faci tot felul de exchibitii cu mouse-ul (gestures) ca sa se intample lucruri care inainte erau banal de facut.
Chiar asa rau e?
Nu chiar, noul meniu de start e chiar interesant, poti sa faci „split-screen” ca sa compari 2 explorere, ai sync cu microsoft cloud astfel incat daca te muti pe alt calculator sau reinstalezi sistemul de operare, ti se pastreaza setarile, si aplicatiile (metro) descarcate anterior incep sa curga ca prin magie din norul atotputernic, imediat dupa reinstalare. Grafica asta noua, minimalista, pare sa placa unora (nu mie), iar pretul de achizitie daca ai deja o licenta de XP sau Windows 7 este infim, intre 15 si 30 euro cred. Daca vrei sa il cumperi si sa ai posibilitatea sa il muti de pe un calculator pe altul, pretul e mai piperat.
Productivitatea in Windows 8
Actiuni basic care le faceam inainte, shut down, acces control panel + diferite setari, acum le fac din mai multi pasi. Am vrut sa vad niste poze folosind functia „Preview”, si cand colo m-am trezit ca mi se deschide aplicatia metro full screen. Nu stiam cum sa o inchid mai repede, si sa setez controlul default pentru vechiul „preview” de poze.
Nu mai vorbesc de faptul ca o operatiune relativ simpla, cum ar fi setarea unui wallpaper a devenit o intreaga aventura. Acest Windows 8 imi scade productivitatea in loc sa faca contrariul. Pentru un utilizator obisnuit, curba de invatare o sa fie ridicata si s-ar putea sa renunte si sa revina la ce stie mai bine, adica orice alta versiunea de Windows, mai putin 8 :)
Insa nu-mi fac probleme, Microsoft o sa ne sileasca sa facem tranzitia, ba cu un Direct X 11.1 care nu se instaleaza decat in noul Windows + alte mizerii tipice corporatiilor cu mai multi bani decat pot numara.
Concluzia..
Vezi prima propozitie de la inceputul postului! Sa ne auzim cu bine si sa fim izbaviti de blue-screen-uri!
P.S.: Nici widgeturile nu merg in Windows 8. Adios widget sexos cu ceasul, vremea sau cpu & ram meter!
Update: Ianuarie 2015: Acest articol a fost scris in 2012, inainte sa apara Windows 8.1. Intre timp, opinia autorului fata de Windows 8 s-a imbunatatit datorita acestui update.
Update: August 2015: Windows 10 e in sfarsit ce asteptam. A fost nevoie de Windows 8 si 8.1 ca sa se ajunga in punctul asta.